joi, 15 octombrie 2009

Eveniment

Dezvelirea bustului poetului Grigore Hagiu, donaţie a Bibliotecii „V.A Urechia“ către BIblioteca Orăşănească Tg. Bujor, Joi, 24 septembrie 2009.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

In memoriam Grigore Hagiu, la Târgul Bujor

Oraşul Târgu Bujor devine capitala poeziei româneşti la fiecare sfârşit de septembrie.

Poeţi din întreaga ţară vin la Festivalul Naţional de Poezie “Grigore Hagiu”, ca să-l comemoreze în localitatea natală pe regretatul poet, care duminică, 27 septembrie, ar fi trebuit să împlinească 76 de ani. “Într-un fel sau altul, sufletul poetului reuşeşte să ne adune, toamnă după toamnă. El trăieşte prin propria şcoală, el se plimbă la braţ cu bunul său prieten Nichita pe propria stradă. Intră nestingherit, respectat şi iubit, în propria bibliotecă”, spune primarul oraşului, Ştefan Arhire, despre amintirea poetului născut la Târgu Bujor.

În programul celei de a 18-a ediţii a festivalului este inclus un periplu prin câteva localităţi din judeţul Galaţi, legate de numele unor pesonalităţi ale culturii române. Primul popas va fi făcut la Casa Memorială “Hortensia Papadat Bengescu” din Iveşti, unde va fi comemorată creatoarea romanului românesc modern dar şi altă personalitate a literaturii române care s-a născut la Iveşti, poetul Stefan Petică, “primul poet simbolist român autentic”, după aprecierea lui George Călinescu.

De la Iveşti, periplul continuă la Conacul lui Costache Negri, de la Mânjina, unde în anii 1840-1857, aveau loc întâlnirile de taină ale lui Costache Negri, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu şi Alecu Russo, pentru pregătirea Unirii Principatelor. La Casa Cuza din Galaţi, unde a locuit domnitorul pe vremea când era pârcălab de Covurlui, a fost programată dezbaterea pe tema “Patriotismul în cultură”.

Seara zilei de sâmbătă este rezervată unui recital de poezie la statuia lui Mihai Eminescu din parcul central din Galaţi, care este prima statuie ridicată poetului naţional în octombrie 1911.

Duminică, pe agenda festivalului este inclusă “confluenţa” a artelor, poezie-muzică-pictură, ce va avea loc la Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi şi comemorarea poetului Grigore Hagiu, prin slujba de pomenire la biserica din Târgu Bujor.